Toată lumea a așteptat momentul. Domeniile web expirate pe data de 01.06.2018 au fost șterse pe data de 30.08.2018, acestea devenind libere pentru înregistrare. A fost prima „tranșă” de domenii .ro șterse, cele mai bune.
Era de așteptat ca pe data de 30 August începând cu ora 0:01 toată lumea implicată mai mult sau mai puțin în online, să intre pe site-ul ROTLD și să încerece să înregistreze măcar unul dintre domeniile .ro devenite libere. Teoretic toți au avut șanse egale, practic… nu prea, adică deloc.
Când vine vorba de domenii web „premium” de genul – turism.ro, pizza.ro, prahova.ro, sau altele, lupta pentru înregistrare nu avea cum să fie egală. Șansa de a pune mâna pe unul dintre cele mai vânate domenii nu poate aparține oricărui muritor de rând. Aici intervin registrarii cu acces la interogări API/secundă per domeniu, scripturi de verificare și de înregistrare automată chiar în primul moment de la stergerea acestora. Interesant este faptul că nu orice registrar poate face asta, doar anumiți registari, unul dintre aceștia fiind „Tim” de la EUREG.
Diferența între Tim și alți registrari ce folosesc scripturi automate este aceea că se laudă. El spune în felul următor:
Nu este nimic magic, doar că scriptul meu este mai rapid decât orice formular pe care l-ați completa pe web.
Am salvat un screenshot al paginii web ce conține citatul de mai sus pentru referințe mele ulterioare, pentru cazul în care va fi ștearsă cândva. Dacă nu va fi ștearsă puteți citi și voi metoda folosită de „Tim” aici.
Nu știu dacă este legal ceea ce a făcut EUREG, sau alții, dar sunt anumite chestii care mi se par suspecte cu privire la înregistrarea și rezervarea numelor de domenii .ro de pe data de 30 August 2018 începând cu ora 0:01.
SCHEME FACTS
- EUREG a scos la licitație domeniile web ce urmau să expire cu câteva zile înainte de 30 August 2018.
- Au fost domenii web vândute pe mii de euro la licitație. Poker.ro de exemplu a fost vândut cu suma de 2049 Euro (+TVA).
- Pe data de 30 August 2018 începând cu ora 0:01 aplicația de interogare și de înregistrare domenii a ROTLD nu a funcționat mai multe zeci de minute. Când aplicația ROTLD și-a revenit toate domeniile erau deja înregistrate, sau mai bine zis „capturate” – am verificat câteva zeci.
- Un domeniu web interogat de mine prin refresh continuu la MxHost (pizza.ro) a fost afișat ca „disponibil” o secundă, la următoarea interogare (în secunda 2) acesta fiind „rezervat”.
- Majoritatea domeniilor web licitate au fost înregistrate prin EUREG. „Tim” spune că rata de succes a fost de 67%, dar eu cred ca a fost mai mare.
Nu știu dacă aplicația a devenit indisponibilă și pentru alți registrari (mă refer la acei registrari care nu folosesc scripturi de monitorizare la secundă) dar pentru cei care au înregistrat domeniile devenite libere pare să fi mers „ca unsă”.
Au fost și nume de domenii care au scăpat de EUREG (și alții), unele dintre acestea fiind blocate în avans de ROTLD chiar cu o zi înainte de a deveni disponibile pentru înregistrare. Și acest lucru mi se pare foarte suspect.
AM PUS O ÎNTREBARE LA MXHOST ÎN LEGĂTURĂ CU ACEST SUBIECT
Acest blog este găzduit de MxHost , așa că m-am adresat și lor cu privire la această situație. I-am întrebat care este cel mai scurt timp în care pot înregistra, sau rezerva un nume de domeniu .ro, de la adăugarea lui în coș și până la sfârșit.
Legat de intrebarile dvs este necesar sa clarific cum functioneaza mai exact inregistrarile de domenii prin noi. Mai exact domeniile nu se rezerva in momentul comenzii si nici nu avem posibilitatea tehnica de a implementa aceasta. Un domeniu comandat se inregistreaza direct doar in momentul confirmarii platii, cea mai rapida confirmare posibila, de regula de ordinul secundelor este plata prin card bancar, PayPal poate dura chiar cateva zeci de minute, depinzand de filtrele antifrauda. De asemenea sistemul nostru automat incearca doar o singura data inregistrarea unui domeniu, ulterior este efectuata de noi manual daca s-au intampinat probleme, acestea include si daca portalul ROTLD este offline.
I-am întrebat de asemenea dacă au posibilitatea de a rezerva nume de domenii .ro la fel de rapid ca EUREG. Răspunsul lor a fost:
Stim de serviciile oferite de EUREG, acestia au dezvoltat scripturi speciale pentru aceste domenii.
Șanse egale nu sunt, nici măcar între registrari, iar ROTLD se pare că acceptă chestiile astea tacit sau nu există o lege în acest sens. D-asta și spun Nu știu dacă este legal ce face EUREG sau alții care folosesc scripturi „speciale” pentru verificare și înregistrare domenii .ro.
Din punctul meu de vedere un registrar nu ar trebui să aibă asemenea avantaje, doar pentru a vinde domeniile mai scump tocmai clienților lor, fie ele și premium. O situație: Dacă un anumit nume de domeniu este verificat constant prin site-ul lor, atunci ei pot avea acces la aceste interogări (nu mă îndoiesc de asta), să înregistreze domeniul iar mai târziu să-l scoată la licitație. Ceva este putred aici, zic eu.
Schema la care am asistat pe data de 30 August 2018 ne aduce cu picioarele pe pământ. Asta ca să nu cumva să uităm că trăim în România, țara unde ești gazat dacă protestezi, țara infinitelor aranjamente între instituțiile de stat și oameni cu „relații” acolo unde trebuie. Îmi vine acum în minte celebrul slogan: „Noaptea ca hoții”. Să fiți iubiți! 😉
Salut,
Ca multe alte persoane, si eu asteptam cateva domenii sa expire si culmea, am uitat de 30 august si m-am trezit tocmai pe 2 septembrie. Nu mica mi-a fost mirarea sa descoper ca mare parte din lista mea era inregistrata de EUREG.
Ulterior m-am interesat putin si am aflat cum sta treaba, cum au reusit oamenii astia sa “prinda” atatea domenii si desi ma enerveaza la culme, pot spune ca tehnologia inseamna viteza si bravo lor ca au prins momentul sa faca din asta un business.
Acum, cat este de legal, nu stiu ce sa zic… asa se intampla si in afara la alti registrari. Totul tine de cum impune ROTLD regulile si cate call-uri/request-uri pe secunda permit de la un singur IP.
EUREG are deja probleme, nu mai sunt cei mai rapizi si au fost detronati de o firma din afara care prinde domeniile pe banda rulanta. Tim chiar se plangea ca cei de la ROTLD i-au limitat numarul de call-uri/secunda dar doar lui si ca nu aplica aceleasi reguli pentru toti.
Eu personal (fara API-uri, etc) de cateva zile nu mai pot interoga DELOC rotld din reteaua RDS (de la orice IP) si vorbesc de cateva interogari pe zi, nu tone pe secunda 🙂
Asa ca, am intrat si noi in “randul lumii”…