Dacă aveți de gând să faceți anumite schimbări de decor în casă, trebuie mai întâi să cunoașteți câteva elemente importante din acest domeniu, unul dintre acestea fiind culorile. Este foarte important să stabiliți care sunt culorile potrivite pentru camere, și cum vă vor afecta acestea zi de zi starea de spirit. Deci, înainte de a începe decorul propriu zis, stai puțin și gândește-te asupra culorilor ce le vei folosi, documentează-te despre stările pe care le poate induce persoanelor care le vor vedea, vor interacționa în mediul dominat de acestea.
Roșul – Este culoarea cea mai dominantă și dinamică. Psihologia sugerează faptul că aceasta stimulează, incită și îți oferă vitalitate. Este o culoare potrivită pentru camera de zi sau sala de mese, deoarece va atrage oamenii împreună și va stimula apetitul de conversație. De asemenea roșul este potrivit și pentru intrare, va crea o primă impresie puternică. În schimb, culoarea roșie nu este recomandată pentru dormitoare sau alte camere unde vă relaxați, aceasta fiind o culoare activă și care stimulează.
Portocaliul – O culoare activă, veselă și sociabilă. Este mai puțin provocatoare decât roșul și stimulează mai lent, îndeamnă la emoție și entuziasm pentru lucrurile pe care doriți să le faceți la momentul respectiv. Se potrivește perfect într-o sală de exerciții fizice, dar pe de altă parte, această culoare nu va fi o alegere bună pentru dormitor sau camera de zi.
Galbenul – Este o culoare foarte veselă, caldă, stimulatoare și care dă un sentiment de relaxare. Atrage oamenii împreună și îi stimulează să comunice unul cu altul. Galbenul încurajează optimismul, speranța în mai bine, te face mai concentrat stimulând în acest fel creativitatea. Această culoare se potrivește mai bine în spațiile mici, sau folosită ca o culoare de accent în cazul anumitor spații. Dintre toate culorile galbenul are impactul cel mai mare asupra ochilor, putând stimula, de asemenea, frustarea sau furia în anumite cazuri. Nu este recomandată pentru dormitoare, deoarece unele studii au scos la iveală faptul că bebelușii plâng cel mai mult într-o cameră de culoare galbenă decât într-o cameră de orice altă culoare.
Verdele – Este adesea asociat cu calmul, echilibrul, vindecarea, realxarea și liniștea – culoarea cea mai odihnitoare pentru ochi. Verde reprezintă o creștere, vitalitate, abundență și natură. De asemenea stimulează la gânduri pozitive și inspirație. Verdele deschis, curat, aduce o prospețime vibrantă, iar verdele pal sau măsliniu poate fi deprimant. Nuanțele de verde pastel relaxează în timp ce verdele gălbui deschis dă sentimentul de energie, dar poate fi copleșitor dacă se folosește pentru întreaga cameră. În funcție de nuanța de verde folosită, această culoare se poate potrivi în orice spațiu.
Albastrul – Dă o senzație de calm, vindecare, este liniștitor și relaxant. De asemenea, simbolizeză fiabilitatea, încredere și siguranță. Culoarea albastră mărește creativitatea, contemplarea și este adesea asociată cu promovarea spiritualității. Din acest motiv este considerată o culoare calmantă, fiind culoarea ideală pentru dormitoare sau băi. Se spune că albastrul crește productivitatea prin calmarea minții si stimularea creativității, fapt care îl face perfect pentru spațiile de birouri. Este de evitat folosirea acestei culori în camera de zi, bucătărie sau alte spații, locuri care au menirea să fie spații mai active. Efectul calmant din aceste tipuri de camere vă pot face să vă simțiți mai lent și chiar deprimat. Fi atent și la alegerea nuanței de albastru, unele dintre acestea pot da un aspect rece al spațiului.
Violetul – Semnificația acestuia se referă cel mai adesea la noblețe, abundență și demnitate. Violetul este, de asemenea, foarte liniștitor și calmant, fiind legat de intuiție și spiritualitate. În cele mai întunecate nuanțe de violet, acesta va da un sens dramatic și este asociat cu luxul. Versiunile mai deschise ale violetului, cuma ar fi liliac sau lavandă, aduc o stare de liniște la fel ca și în cazul culorii albastre, dar fără a oferi acea senzație de rece. Violetul închis poate fi o culoare potrivită pentru biroul de acasă, în timp ce violetul deschis ar fi mai potrivit pentru camera unui copil.
Negrul – Semnifică rafinament, putere, eleganță și modernitate. Acesta poate fi, de asemenea, asociat cu introspecția, liniște, mister. Negrul poate reprezenta putere și eleganță, ajută la a oferi o adâncime camerei.
Albul – Este un simbol de claritate, inocență, curățenie, puritate și speranță. Acesta oferă un fundal curat pentru alte culori.
Maroul – Are semnificația de stabilitate, pregătire, fiabilitate. Este de asemenea o culoare maternă și confortabilă. Maroul și cafeniul au pus deja amprenta pe decorațiunile contemporane din ultimii ani. Culoarea maro se asociază cu pământul și natura, este o culoare solidă, de încredere, majoritatea oamenilor considerând-o de bază.
Rozul – Este liniștitor și induce calmul, simbolizând de asemenea dragoste și romantism. Rozul este o culoare puternică din punct de vedere psihologic, reprezentând principiile feminine și supraviețuirea speciei. Prea mult roz poate fi obositor din punct de vedere fizic, și poate deveni oarecum descurajator.
Pastelurile – Evocă deschidere și relaxare, liniște, fiind echivalate uneori cu bunul simț. Culorile pastelate oferă o atmosferă moale, proaspătă în cameră.
Argintiul – Este adesea asociat cu viziunea, claritatea, puterea minții și cu capacitatea de a învăța. Argintiul poate reduce anxietatea, poate reda sentimentul de pace, este corelat cu apa, metal și tehnologie. Argintul este subevaluat neutru și adaugă o notă de lux decorului.