Modele de scaune pentru birou care merită să fie luate în considerare

Pentru majoritatea dintre noi scaunul pe care stăm la birou este suficient să fie basic, cât mai simplu și fără multe reglaje, sau chiar deloc. Nevoia de a avea un scaun cât mai confortabil și cu anumite ajustări apare atunci când suntem nevoiți să petrecem mai mult timp pe unul.

Mai jos vă propun 3 modele de scaune, ieftine, dar care asigură un confort mulțumitor în situația în care suntem nevoiți să folosim scaunul în mare parte a zilei. Scaunele sunt comercializate pe internet prin intermediul magazinelor online, de firma la care sunt angajat. Nu-mi propun să fac reclamă, doar îmi expun părerea despre anumite modele pe care le consider ok din punct de vedere calitativ.

Panther LXscaune-birou-panther-lx

Încep cu acest model deoarece am unul acasă și unul la birou, amândouă de aproximativ 2 ani, zi de zi. Prima dată am achiziționat acest scaun pentru acasă, m-a plăcut și mi-am cumpărat unul și pentru la birou 🙂 .

Panther LX este un scaun pentru birou foarte solid cu brațe care nu se deformează spre lateral, cum am observat că se întâmplă la alte modele similare după o scurtă perioadă de folosință.

Spătarul are o formă ergonomică fiind ușor curbat, acesta fiind și reglabil față-spate dar și pe înălțime.

Reglajul șezutului pe înălțime se face foarte ușor datorită manetei de dedesubt, caracteristică pe care o au majoritatea scaunelelor pentru birou.

Buretele de pe șezut și spătar este foarte gros, de calitate și nu se tasează în timp.

Panther LX se poate comanda pe diferite tipuri de tapițerii, dar recomand să fie textilă pentru a nu transpira în timpul verii. Eu le-am luat pe amândouă tapițate cu stofă.

Scaunul este produs românesc 100% iar prețul de achiziție variază de la un comerciant la altul, undeva în jurul sumei de 260 de lei. Per total este un scaun foarte bun în comparație cu alte produse chinezești testate.

Golf LX

Modelul Golf LX este similar cu Panther LX, singurul lucru care îl dezavantajează (părerea mea personală) fiind buretele de pe spătar și șezut, care este mai subțire decăt la scaunul de mai sus. Totuși, acest model are un feedback mulțumitor, mai ales de la firmele care l-au achiziționat în cantități mari pentru utilarea spațiilor de birouri.

Brațele sunt ok, foarte solide. Spătarul are aceleași reglaje spate-față și sus-jos, la fel ca și Panther LX.

Golf LX poate fi comandat pe diferite tipuri de tapițerii sau culori. Cu riscul de a mă repeta, recomand orice tip de tapițerie, dar nu piele deoarece face corpul să transpire, mai ales vara.

Și acest model este un produs românesc 100%, iar prețul de achiziție în funcție de comerciant se află undeva în jurul sumei de 220 de lei.

Blanca

Acest model de scaun ergonomic este o noutate. Produsul este 100% fabricat în România, arată bine și are un preț excelent pentru un scaun cu spătar din mesh (plasă). Nu l-am văzut încă în realitate, nu l-am testat, dar am încredere că este un produs bun având în vedere faptul că scaunele de mai sus sunt fabricate de același producător și sunt ok.

Blanca are câteva avantaje față de scaunele obișnuite de birou (Panther LX sau Golf LX). Beneficiază de un mecanism oscilant care îi permite blocarea șezutului și a spătarului într-o singură poziție, role gumate cu diametrul de 50 mm care se pretează oricărui tip de podea, spătarul din mesh.

Scaunul poate fi achiziționat online având prețul undeva în jurul sumei de 280 de lei.

Scaunele de mai sus beneficiază de garanție 24 de luni.

Exit mobile version