Fotolii prevăzute cu priză și porturi USB

Mi-aș dori să văd așa ceva în cât mai multe birouri, săli de așteptare sau chiar aeroporturi. De câte ori nu vi s-a întâmplat să vi se descarce telefonul exact atunci când aveați cea mai mare nevoie de el? O soluție genială, dar pe care nu am întâlnit-o nicăieri până acum sunt fotoliile cu porturi USB și priză atașată. Există dar nu se prea folosesc, deși în alte țări chiar și cabinele de tren sunt prevăzute cu astfel de dispozitive.

De curând mi-au atras atenția două modele de fotolii echipate cu priză electrică și porturi usb, ce permite reîncărcarea oricărui dispozitiv mobil (laptop, smartphone sau tabletă). Aceste fotolii se potrivesc perfect în sălile de așteptare, zone de întâlnire, spații publice, cum ar fi – biblioteci, muzee sau cafenele. Modelele MOK și AKO sunt produse exclusiv în Italia.

Fotoliul MOK Charging Unit

Acesta dispune de un braț lat conceput pentru scris sau pentru așezarea laptopului personal, între timp acestea putând rămâne conectate la priza fotoliului pentru reîncărcare. Din aceste fotolii se poate forma un ansamblu grupat sau pot fi așezate aleatoriu, în funcție de tipul de amenajare a spațiului per total. Sunt ideale și pentru birourile de tip „open space”.

Fotoliu MOK charging unit-2

Fotoliul AKO Charging Unit

La fel ca și în cazul modelului precedent, fotoliul AKO este de un real ajutor atunci când rămânem fără baterie la smartphone sau tabletă. Dezavantajul față de modelul MOK este acela că nu dispune de un braț mai lat. După cum se vede și în imagine, se pot grupa mai multe fotolii dacă este cazul.

Acest concept s-a născut datorită identificării corecte a principalei probleme cu care se confruntă utilizatorul de dispozitive mobile. De la an la an numărul utilizatorilor de smartphone sau tablete crește, acestea devenind treptat o parte integrantă în viețile noastre. Din păcate, bateriile celor mai multe dispozitive mobile nu fac față solicităriilor zilnice și se descarcă, cu atât mai mult cu cât acestea sunt conectate permanent la internet și trimit / descarcă date. De cele mai multe ori acestea nu țin nici măcar o zi. Dar… există soluții.

Importatorul acestor produse este Antares România și pot fi achiziționate de pe site-ul Ergohuman.ro.

Exit mobile version