Cum să adopți o postură corectă pe scaun în timp ce lucrezi la birou

Felul în care stăm așezați pe scaun atunci când lucrăm poate afecta iremediabil coloana vertebrală, dar mai ales zona de mijloc a spatelui (lombară) care este și cea mai sensibilă. Da, de cele mai multe ori primele dureri încep cu zona lombară, iar mai apoi alte zone ne pot face probleme: genunchi, dureri cervicale, umeri, și așa mai departe.

Mai jos aveți la dispoziție o ilustrație care exemplifică pe înțelesul tuturor care este poziția corectă atunci când lucrăm la birou așezați pe scaun.

Postura corecta la birou

Cu dureri de spate se confruntă oricine este obligat de job să stea mult timp așezați, inclusiv eu am avut probleme de genul.

Primul pas pentru corectarea posturii este achiziționarea unui scaun ergonomic corespunzator. Nu trebuie să fie cel mai scump scaun de pe piață, este foarte important să îndeplinească cerințe minime, să dispună de un suport lombar, brațe reglabile, eventual o tetieră. Șezutul nu trebuie să fie din burete tasabil deoarece cu timpul se va subția devenind astfel de o duritate insuportabilă.

Scaunele ergonomice nu sunt chiar ieftine dar este o investiție pe care o faci pentru tine, pentru sănătatea ta. Tratamentul, medicamentele te vor costa mult mai mult decât te-ar putea costa vreodată un scaun ergonomic bun.

Exit mobile version