Condusul poate fi destul de stresant uneori, dar atunci când apare disconfortul sau durerea totul se poate transforma într-un calvar. Din fericire acest inconvenient al condusului se poate preveni, ameliora sau chiar îndepărta adăugând un suport lombar scaunului.
Suportul lombar pentru scaunul auto este conceput pentru a susține eficient cea mai sensibilă zonă a spatelui, zona lombară. Sporește confortul și vă protejează de încordarea mușchilor și implicit de durerere în acea zonă sensibilă. Utilizat pe termen lung acesta corectează postura incorectă ferindu-vă de problemele de sănătate ce pot să apară în timp.
De curând mi-a atras atenția modelul de suport lombar creat de Kulik System exclusiv pentru condus, „Driver Help”. Și asta nu numai datorită faptului că este dedicat exclusiv șoferilor, cei de la Kulik System sunt producători de scaune ergonomice ce beneficiază de un principiu ergonomic patentat și folosit numai de ei. Această soluție ergonomică a fost dezvoltată în ani de cercetare cu ajutorul medicilor specialiști, fiind folosită și pentru suportul lombar auto de mai jos.
Driver Help este invenție unică concepută special pentru șoferi și pasagerii de vehicule. Imitarea fidelă a curbelor anatomice ale corpului reduce stresul pe regiunea lombară, stabilizează coloana vertebrală, corectează postura fără niciun efort din partea utilizatorului, relaxând astfel mușchii spatelui. Ameliorează oboseala și împiedică disconfortul în timpul petrecut la volan.
Principiul ergonomic care stă la baza acestui suport lombar pentru scaunele auto îl puteți vedea aici: https://kuliksystem.it/en/about-system/.
Detalii despre produsul despre care vorbeam mai sus aici: https://kuliksystem.it/en/product/driver-help-1/.
Senzația pe care o lasă acest suport lombar pentru scaune auto este identică cu senzația pe care o ai folosind un scaun ergonomic de la Kulik System. Scaunele sunt foarte confortabile oferind un bun suport spatelui, dar mai ales zonei de mijloc a spatelui, zona lombară. Drept urmare, aceleași beneficii oferă și „Driver Help” șoferilor care îl folosesc.