Atenție! În sectorul 4 poliția locală a început să dea amenzi șoferilor care parchează pe trotuar

Din această lună primăria a început să împartă amenzi șoferilor care parchează pe trotuarele de pe anumite bulevarde ale sectorului 4, urmând ca mai târziu să dea iama și pe străduțele lăturalnice. Amenzi se dau pe strada Turnu Magurele, Șos. Olteniței, Bld. Constantin Brâcoveanu, Tineretului… zilnic, fără greșeală, fără alte avertismente ori somații.

Cum a început și cine are sarcina să împată amenzile? Poliția locală a sectorului 4!

În data de 16 martie pe strada Turnu Magurele polițiștii locali au pus în parbrize o somații identice cu cea de mai sus (dar cu data de 16) în care ne informa că pe strada noastră urmează o acțiune de „salubrizare”, adică sa nu mai parcăm acolo în ziua respectivă, în caz contrar ne vor ridica mașinile. Eu personal nu am parcat pe trotuarul din fața blocului meu în acea dată, am zis că este ok să nu parchez pentru a se face „salubrizarea”. Seara când m-am ntors trotuarul era la fel, nu am remarcat curățenie sau alte îmbunătățiri. Dar să trecem peste asta.

Surpriză! Ce a urmat după anunțul cu salubrizarea.

În anunțul inițial, cel care ne informa să nu parcăm pe trotuar în data de 16 martie nu scria nimic despre faptul că se vor da amenzi începând cu data de 17. Nu a existat nicio informare, nu s-a pus niciun anunț pe scara blocului, trotuar… Nimic. De pe data de 17, zilnic se pun înștiințări sub ștergătoare cum că ai comis o contravenție conform nu știu cărui articol.

Înștiințările – se tranformă în proces verbal iar mai apoi devin amenzi care-ți vin acasă. Cine a avut hârtia „înștiințare” pusă în parbriz se poate considera amendat de poliția locală a sectorului 4. Eu am fost printre puținii norocoși care au scăpat deoarece parchez în spatele blocului chiar de la primirea somației cu „salubrizarea”. Ceva nu mi-a mirosit bine, încă de atunci. Alții nu au fost la fel de norocoși și vor contribui cu niște bani gratis la bugetul primăriei, fără nicio vină.

Problema este gravă!

De când a început această campanie se dau sute de amenzi zilnic, cred că deja au devenit mii. Se pun înștiințări în parbrize fără greș zi de zi, fără milă. Polițiștii locali nu iartă pe nimeni, sunt „setați” de primărie să facă asta.

În condițiile în care nu sunt parcări amenajate iar cele de reședință sunt mult prea puține, mulți își parcau mașinile pe trotuare. În sectorul 4 sunt trotuare foarte largi, unele mai mari decât o bandă de circulație, deci loc destul și pentru mașini și pentru pietoni. Mașinile parcate la mine în zonă (de exemplu) nu au încurcat pe nimeni, nu am auzit pe cineva să se plângă că nu are loc să treacă pe trotuar din cauza mașinilor. Mie îmi este foarte clar că se urmărește altceva.

Având în vedere acest lucru, consider că domnul primar al sectorului 4 încearcă să rezolve o problemă înainte să găsească soluția acesteia. Se pot face locuri de parcare suficiente, mai ales pe strada Turnu Măgurele. Se pot face parcări cu plată pe trotuare care au aprox. 8 metri lățime sau se pot amenaja parcări micșorând grădinile, care sunt adevărate parcuri – adică foarte mari (vezi poza de mai jos).

De ce nu se fac parcări în zonele unde există spațiu disponibil?

O întrebare logică pe care și-o pun mulți. De ce? Corect ar fi fost să se facă tot ce se poate face pentru asigurarea parcărilor în locurile unde acest lucru este posibil, și mai apoi să se dea amenzi contravenționale.

În țările civilizate parcările sunt: de reședință, gratuite sau cu plată. S-au găsit soluții astfel încât orice posesor de autoturism să aibă un loc unde să-și lase mașina. Eu ca și contribuabil, plătitor de taxe și impozite nu am dreptul să las mașina nicăieri? Ce să fac cu ea, în casă nu pot s-o iau cu mine. Primăria are obligația să rezolve probleme de genul acesta, d-asta sunt acolo și d-aia sunt plătiți din banii noștri.

De altfel, consider că ar trebui să existe și o lege care să oblige primăria să-ți asigure un loc de parcare de reședință, sau măcar să te lase să parchezi undeva fără să te amendeze dacă nu are să-ți dea unul (dacă lași suficient spațiu pentru pietoni sau nu încurci vre-un acces). Trebuie găsită o soluție, oricare ar fi ea, parcari cu plată sau fără plată… ceva trebuie făcut. Nu pot da amenzi tot timpul.

Eu vreau o administrație locală care să lucreze în interesul nostru, nu împotriva noastră. Banii nostri care se duc la taxe și impozite trebuie să se întoarcă în folosul nostru, nu împotriva noastră. Acum totul este împotriva noastră!

Exit mobile version